Concurs Județean de Informatică Aplicată la Palatul Copiilor

Palatul Copiilor Arad organizează, în 24 mai, Concursul Judeţean de Informatică Aplicată "Tehnologii Express". La concurs pot participa elevii înscrişi la cercurile de informatică de la cluburile copiilor sau elevii şcolilor care au în programă efectuarea orelor opţionale de informatică. „Concursul urmărește, printre altele, promovarea aplicaţiilor mai puţin utilizate în programele clasice şcolare, dezvoltarea deprinderilor de instruire programată şi autoinstruire, a deprinderilor de utilizare a diverselor aplicaţii informatice specifice cât și dezvoltarea creativităţii şi a deprinderilor de realizare a referatelor sau proiectelor”, ne-a spus Czege Iosif, prof. Coord. Cercul de Info-Grafică, Palatul Copiilor Arad
Inscriere până în 20 mai
Concursul este organizat de către Cercul de Info-Grafică, coord. de prof. Czege Iosif și Cercul de IT Multimedia, coord. de prof. Lidia Both. Înscrierea elevilor se va face prin intermediul profesorului coordonator, care va completa şi va trimite Fişa de înscriere pe următoarele adrese de mail:k_czege@yahoo.com, both.lidia@gmail.com, pâna în data de 20 mai. Această fișă se găsește pe site-ul Palatului Copiilor Arad (www.palatulcopiilorarad.ro),  alături de alte informații despre regulamentul concursului. Concursul Judeţean de Informatică se va derula în data de 24 mai 2014, la sediul Palatului Copiilor Arad.
Categorii de concurs şi tematica utilizată
1. Clasele I-II : proba practică Paint
2. Clasele III-IV: întrebări din hardware şi software (S.O Windows) şi proba practică Ms Word
3. Clasele V-VI: proba teoretică din sistemul de operare Windows, Word şi Powerpoint, proba practică din Powerpoint (5 slide-uri maxim) şi Word
4. Clasele VI-VIII şi IX-X- proba practică la alegere :
a) realizare afişe, pliante, postere, prezentare firmă, reclamă bussines, poveşti desenate cu: Ms. Publisher,Gimp, Incscape, CorelDraw (trial version), Photo Shop (trial version).
b ) prelucrare probleme în Excel.
Tema și timpul de lucru
Pentru clasele VII-IX tema de concurs, la secţiunea grafică, este la alegere: Vacanţa / Tehnica. Pentru proba teoretică timpul de lucru este de 20 minute, testul fiind compus din întrebări de tip grilă. Pentru proba practică se acordă timp de lucru 40 de minute iar la secţiunea grafică 60-70 minute.“Cadrele didactice coordonatoare vor participa la o sesiune de comunicări cu referate în domeniul de specialitate sau de metodica predarii şi vor primi adeverinţe de participare şi diplome”, ne-a spus Lidia Both, prof. Coord. Cercul de IT  Multimedia
Evaluarea și premii
Testele teoretice vor fi jurizate pe baza unui punctaj stabilit de juriu, iar la lucrările grafice vor fi punctate originalitatea, mesajul lucrării, creativitatea și compoziţia. Se vor acorda premii individuale (locurile I, II, III) şi premii speciale pe fiecare subsecţiune şi categorie de vârstă.

 

Colegiul Național "Elena Ghiba Birta” Arad
Clasa a VI-a