Știința ca o joacă, la pas ușor prin ediția cu numărul VI

    La pas, ne apropiem încet de sfârșitul anului școlar, 12 iunie 2020, impus de pandemia la nivel global, un sfârșit poate cum nu ni l-am dorit, pe alocuri presărat de dileme, de confuzii, dar, pentru noi organizatorii Concursului Interdisciplinar Știința ca o joacă, cu o mare provocare!
    Suntem la a VI-a ediție, și parcă nu ne doream să punem punct unui eveniment, dorit și mult așteptat de toți copiii din țară, candidații noștri la secțiunile directe, indirecte și online, calificați de altfel la județeanul din luna februarie 2020 – Vreau să fiu cercetător pentru secțiunea de matematică distractivă și martie -  Ecomărțișorul – pentru secțiunea de Abilități practice. 
    Vestea întreruperii activităților didactice a venit neașteptat, astfel că am fost nevoiți să recalibrăm puțin configurația secțiunilor, să trecem de la participare directă la online și la participare indirectă. A fost un pas mare, făcut corect și astfel am putut să ne continuăm derularea concursului în mediul online, a fost și mai distractiv pentru copii și părinți deopotrivă, cel puțin așa ne-au transmis colegii din țară la ședința de deschidere oficială a Concursului Interdisciplinar Știința ca o joacă, din 22 mai 2020, la care au participat 25 de cadre didactice din țară, din Republica Moldova și din partea I.S.J. Arad – d-na insp. Prof. Camelia Moler, din partea P.C. Arad – director prof. Raul Bocșe, director adj. Prof. Ioana Lung, și echipa de organizare prof. Lidia Both, prof. dr. Alina Lazăr și prof. Tiberiu Kass.
    Am dat startul astfel oficial, Proiectului educațional Școala Altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!, în perioada 25 mai – 29 mai 2020, în cadrul căruia Concursul Interdisciplinar Știința ca o joacă a primit un loc de cinste, mai ales că pe 5 iunie, în fiecare an, se sărbătorește Ziua Mediului. Ce alt cadou mai frumos puteam pregăti unei astfel de zile, mai ales că de 3 luni, STĂM ACASĂ!, care a devenit și salutul nostru, și cred cu tărie că a fost și cel mai bun medicament pentru un mediu curat, sănătos și prielnic unei vieți sănătoase!
    La final de concurs, putem spune că suntem fericiți că și în acest an, în condiții speciale, am avut alături de noi, colegi din 27 de județe, colegi din Republica Moldova, și un participant din Danemarca.

După jurizarea lucrărilor putem spune pe secțiuni, că participarea este următoarea:

  • Matematică distractivă online -  864 participanți
  • Științe ale naturii online – 98 participanți
  • Prezentări PowerPoint – Rezervații naturale din România indirect – 21 lucrări
  • Abilități practice indirect – 54 de lucrări
  • Machete de avioane și roboți indirect – 22 de lucrări.

   Astfel avem un total de 1059 de lucrări jurizate, documentele specifice de concurs în curs de finalizare, ca și completarea diplomelor, care se va face în perioada următoare.
    Mulțumim tuturor participanților, coordonatorilor pentru promptitudinea popularizării și organizării la nivel local a desfășurării concursului în bune condiții, și îi așteptăm și la anul, poate în condiții mai bune pentru un concurs cu participare directă!

Prof. dr. Alina Lazăr
Coordonator Cercul de Geologie – Informatică

Clubul Copiilor Pecica

www.stiintacaojoaca.ro